Acum vreo cateva luni stateam intr-o garsoniera amarata undeva pe la marginea Galatiului si nu ca acum as sta mai bine, insa macar zona e altfel. iar oamenii nu sunt atat de “grataragii si muzichii” ca acolo, intr-un cuvant “cocalari”. Ca doar omu’ cat e sarac ce sa si faca? Gratare si beute! Sa nu mai spunem ca zona respectiva este o zona numai cu garsoniere care au fost camine de nefamilisti, deci ANL-uri vechi ca naiba si e o saracie in aer de te taie foamea si ziua si noaptea, insa vezi borfasi pustani, care au fost prin afara si au reusit sa iasa cu multe produse scumpe din magazine mari, prin urmare si-au strans ceva banuti prin munca zilnica, si si-au mai luat si cate un mertzan sau be-em-ve, de te doare capu si ei stau si fac cheta in fata blocului ca sa bea o bere sau cer cate o tigara de la unu si de la altu si saracii nici nu stiu ca o cafea e doar un leu, si cer pe datorie.
Asta e alta poveste!
Ideea e asa: in cartierul ala uitat de lume, am stat si eu si e la ceva distanta de umanitate adica statiile de autobuz, ceea ce ma facea sa o iau printre case si printre blocuri cand mergeam spre zona mentionata (casa nu pot sa-i spun pentru ca nu prea mi-a fost casa). In acest drum, treceam si printr-o zona cu vile luxoase, o zona mica ce-i drept, insa o zona in care au porti centrlizate si iesiri securizate pentru masini. Ce e de admirat este faptul ca in incercarea de a traversa un mic pod, am vazut cum dintr-o vila luxoasa iese un dulau, un maidanez si chiar ma gandeam: “ce frumos din partea bogatanilor sa ia caini de pe strada sa ii creasca, in loc sa dea sute de euro pe caini de rasa care mor repede!” Dar sincer gandul asta bun, mi-a trecut foarte repede, caci cum incerca asta sa isi bage masina in curte, prin poarta aia centralizata electric, cainele sa sara la mine si alta nu.
Eu fricoasa de caini de fel, insa si plina de iubire, dau sa potolesc bestia cu vorbe dulci. nu mi-a sarit in cap insa m-a speriat. Si iese bastanu’ din masina si zice “gerogica, stai cuminte!” La care eu ii zic nervoasa cu vocea tremuranda: “domnule - dar de ce nu il tii legat in curte” la care domnu: “poi nu-i al meu”. La care eu: “poi cum dom’le! ca a iesit din curtea mata”. La care domnu: “poi si ce sa-i fac - ca sta pe aici, o sa-l otravesc ca sa nu mai zica nimeni nimic”. “la care eu:”doamne fereste, mai bine bei tu niste furadan”.
Concluzia: nenorocitul de om vrea sa omoare cainele, care isi risca reputatia pentru a-l apara, pe motiv ca nu-i al lui si sa nu mai faca nimeni panarama. Dar nu am facut panarama, am evidentiat doar evidentul si anume: cainele latra si se da cu coltii la mine, deci vreau sa ma simt in siguranta cand mai trec pe strada aia. Nu am insinuat in nici o lcipa ca ar fi vina bietului blanos patruped. Ci i-am zis destul de clar ca acel animal trebuie tinut legat. Insa raspunsul a fost unul demn de toata jena, avand in vedere ca “brainless-ul” de bastan a preferat sa il renege decat sa isi asume vina.
Deci, cand cainii simt oamenii, oamenii ce simt?!