Copiii crescuti cu indulgenta...

Exista multe feluri de a ne purta cu copii iar acestea nu sunt fixate de catre noi ci pur si simplu deriva din caracterul nostru, din personalitatea pe care noi ca si adulti ne-am dezvoltat-o. Dintre toate stilurile de relationare cu cei mici - consider ca cel mai bun este acela combinat. Un copil nu are nevoie de indulgenta, nici de severitate, nici de libertate, el are nevoie de toate, cate un pic din ele, uneori mai mult de indulgenta, alterori mai mult de severitate. Stilul indulgent se caracterizeaza prin aceea ca parintele ii permite copilului sa se manifeste cum vrea el, fara a-i impune prea multe restrictii.

Filosofia de viata a parintelui care adopta acest stil este: “Copiii vor inflori singuri la timpul potrivit". Pentru el, cea mai mare valoare o reprezinta libertatea de expresie. Parintele indulgent manifesta sensibilitate la drepturile altora, se consulta cu copilul atunci cand ia o decizie, manifesta caldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, iar cazurile in care il pedepseste sunt foarte rare. Aceasta atitudine ii permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa aiba o personalitate distincta, marcanta, originala. El se simte important, special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine (care reprezinta o conditie esentiala in dezvoltarea armonioasa a personalitatii). Un stil parental indulgent mai sta la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de a lua decizii.

Pe de alta parte, copilului crescut intr-o maniera indulgenta, ii va fi greu sa inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere; de aceea, pentru foarte multi dintre adulti, el poate fi considerat obraznic sau chiar copil-problema. Parintii se pot astepta ca in curand el „sa preia controlul familiei" in sensul ca nu va mai face decat ce vrea el si cu greu va accepta sfaturi. Parintele va fi „depasit" de situatie.